Mi-am amintit zilele astea că recent am făcut o gafă față de mama mea. I-am reproșat un lucru pe care nu trebuia să i-l reproșez niciodată. Ea nu are nici o vină că această țară nu îmi oferă nici măcar o șansă în plus la o viață mai bună. Ca să nu mai vorbim că sistemul din țara asta îmi distruge orice speranță ce mi-a mai rămas, speranța la o viață mai bună. Nu știu dacă sunteți de acord cu mine, dar eu una sunt sătulă de statul ăsta. De câte ori încerci să faci câte ceva pe picoarele tale și te străduiești din răsputeri să-ți faci propriul tău plan de afaceri… exact în acel moment statul vine și îți dă la temelie. Da vai că nu știu ce licențe îți lipsesc sau mai rău ești obligat să plătești sute de taxe. M-am săturat ca statul ăsta să stoarcă din tine și ultima dorință de a mai face ceva.
I-am spus mamei că odată și odată tot îmi voi face propria mea afacere. Mama știu că mă susține în orice nebunie a mea, dar uneori îmi pierd și răbdarea și sclipirea de a mai face ceva. Iar asta pentru că în loc să mă ocup de ceea ce îmi place trebuie să stau să alerg după nu știu câte hârtii și să-mi pierd timpul și banii pe toate aceste prostii ale statului. Încep să-i dau dreptate unui bun prieten când îmi spune de fiecare dată că noi nu ne-am născut în locul potrivit. Încă mai refuz să mă gândesc la acest lucru, încă nu vreau să adopt această gândire ca a lui, dar după atâtea dezamăgiri încep să-i dau încet, încet dreptate.
Nu am înțeles de ce în alte state, în alte țări oamenii sunt ajutați să-și îndeplinească fiecare vis în parte, iar la noi, aici ți se fură orice drept de a visa. Și nici măcar nu am adus în discuții acele persoane care au probleme mult mai grave decât mine, decât un om normal. Nici nu vreau să mă gândesc prin ce umilințe trec acei oameni. Nici măcar nu vreau să îmi imaginez asta… În altă ordine de idei chiar îmi doresc o țară ca afară vorba băieților de la Vunk.
Adaugă un comentariu