5 minute de liniște, de odihnă

Uneori am senzația că alerg după cai verzi și nimic din ceea ce fac nu mă mai mulțumește. Poate că odată cu trecerea timpului am înțeles că unele lucruri le fac pentru că îmi aduc garanția unei vieți decente, iar altele pentru că îmi plac atât de mult încât nu pot să mă lipsesc de ele.

Nu știu cum sunteți voi sau cum reacționați la stres, dar la mine lucrurile sunt destul de complicate, mai ales când am de dat proiecte la gata în termene limită. Cred că ăsta este lucrul pe care îl urăsc cel mai mult în cadrul proiectelor. Nu mă deranjează să lucrez cu „n” persoane, dar nu suport termenele scurte de timp.

Și dintre toate situațiile neplăcute cele mai grave se întâmplă exact atunci când deja ai probleme pe cap. Pentru mine un singur lucru este cert – ar trebui să-mi acord ceva mai mult timp pentru odihnă. Iar aspectul ăsta l-am observat în ultima perioadă. În încercarea mea de a termina toate treburile la timp și de a nu dezamăgi am uitat că mai am nevoie și de ceva odihnă.

Ce-i drept în ultima perioadă am avut parte de:

• momente agitate pe care n-am știut să le comprim, partea proastă in toate astea e faptul că din cauza acestei agitații nu am reușit să mă odihnesc corespunzător pe timpul nopții;
• mă simt fără vlagă și fără chef de nimic, uneori am senzația că trag de mine doar pentru a face câteva din treburile pe care înainte le consideram foarte ușoare și nu necesitau un efort prea mare din partea mea;
• nu mai am un program normal de mâncare, de fapt am unul foarte dezordonat și nu mai respect nimic din ceea ce înainte mă ajuta să mă pun pe picioare;
• am frisoane pe care n-aș putea să le explic – uneori îmi este foarte frig, deși ambientul este plăcut, iar alteori îmi este foarte cald, deși aparent este frig;
• mă mobilizez din ce în ce mai greu în treburile casnice;
• greșesc mult mai mult decât înainte și astfel sunt nevoită să pierd destul timp pe corecturi;
• nu mă mai mulțumește nimic și am foarte des starea de iritare, nervozitate – m-aș certa cu toată lumea din orice;
• am ajuns să mă plâng de activități mult mai mult decât înainte, deși nu acesta este scopul;
• și în final trebuie să spun că am renunțat la anumite activități doar pentru că nu mă mai simt în stare să le mai fac;

De asta tot spun că am ajuns să tânjesc după 5 minute de liniște, de odihnă… Cât am să continui cu programul acesta dezordonat habar nu am, dar cu siguranță ar mai trebui să mai schimb câte ceva din el, altfel risc să ajung pe un pat de spital și nu-mi doresc asta.