Sunt fericită, de fapt sunt plină de fericire. Aseară am avut privilegiul să schimb câteva vorbe cu al meu cântăreț preferat. Nu știu dacă a fost pură conincidență, sau întâmplare, ceva de genul, dar m-am bucurat atât de mult. Nici prin gând nu mi-a trecut că voi avea ocazia să-mi scriu câteva mesaje cu unicul Sanam Puri.
Și culmea să fie chiar el în persoană nu am crezut până nu mi-a trimis un scurt filmuleț cu el, chiar în timpul în care noi comunicam pe chat. Filmulețul nu îl pot publica, deoarece nu l-am întrebat dacă am voie să fac asta și nu vreau să deranjeze atitudinea mea, oricum mi-a făcut plăcere să vorbesc cu cel ale cărui piese mă inspiră de fiecare dată.
Și pentru căam fost confuză atâta timp, acum sunt mai hotărâtă ca niciodată să-mi termin povestea și de ce nu să o public. Mai întâi de toate vreau să o termin, întrucât mi-am dat seama că nimic nu este imposibil și că dacă îmi doresc acel ceva îl pot obține fară prea mare greutate. Trebuie să recunosc și chestia asta că discuția de aseară m-a făcut într-un fel să-mi dau seama de ceea ce vreau să fac pâna la urmă și de ceea ce vreau să las în urmea mea.
Oricum la cele întâmplate aseară trebuie să-i mulțumesc și Anei, prietena mea. Îmi place să am cu cine împărtăși idei, mai ales că și ei îi plac cam aceleași lucruri ca și mine. Și da, trebuie să recunosc că abia aștept ședința foto cu ea și cu Răzvan. Pentru acea ședință îmivoi da toată silința și foi face tot ce pot ca să-mi realizez o recuzită foarte frumoasă pentru acele câteva poze, pe care mi le doresc a le face scoase ca din poveste. Simt că voi reuși asta și de aceea cu fiecare zi care trece mă simt din ce în ce mai sigură, mai fericită și mai plină de viață. Acum nu pot spune decât mulțumesc Ana, mulțumesc Saman!
Adaugă un comentariu