Îmi place conceptul de Karaoke, îmi place să-i văd pe alții interpretând și mă bine dispune. Ce pot spune sunt numai cuvinte de bine despre acest concept însă eu vreau să laud inițiativa colegului Alex Oprea de a face o Gală a Premiilor Karaoke.
La început am fost cam sceptică recunosc, nu credeam că o să meargă și o să iasă ceva bun din toată povestea asta. După ce am fost să văd și să aud ce se petrece la o astfel de gală am fost încântată. Și mai mult decât atât mi-au rămas întipărite și câteva voci, pe care sincer nu mă așteptam să le întâlnesc într-un asemenea mod. Ca să nu vă plictisesc prea mult o să vă ofer câteva minuțele de karaoke cu unele voci ce mie mi-au plăcut. Materialul l-am realizat pentru emisiunea minunatului meu coleg, John, și sper să nu se supere că îl folosesc.