Dacă vă întrebați de ce nu am mai scris nimic o să vă spun simplu că am avut puțină treabă cu micuțul meu aparat foto. Nu că m-aș descurca foarte bine cu el, dar fac eforturi să îl înțeleg cât mai bine și de ce nu să ne completăm la un moment dat. Cum vă spuneam am fost ocupată în ultimul timp cu verificarea pozelor de la Marea Finală a Galei Premiilor Karaoke. Am fost duminică prezentă la decernarea premiilor și cum nu pot să mă dezlipesc de aparat, l-am luat, l-am pus de gât și hai la treabă cu mine.
[Citeşte mai departe…]Gala Premiilor Karaoke
Îmi place conceptul de Karaoke, îmi place să-i văd pe alții interpretând și mă bine dispune. Ce pot spune sunt numai cuvinte de bine despre acest concept însă eu vreau să laud inițiativa colegului Alex Oprea de a face o Gală a Premiilor Karaoke.
La început am fost cam sceptică recunosc, nu credeam că o să meargă și o să iasă ceva bun din toată povestea asta. După ce am fost să văd și să aud ce se petrece la o astfel de gală am fost încântată. Și mai mult decât atât mi-au rămas întipărite și câteva voci, pe care sincer nu mă așteptam să le întâlnesc într-un asemenea mod. Ca să nu vă plictisesc prea mult o să vă ofer câteva minuțele de karaoke cu unele voci ce mie mi-au plăcut. Materialul l-am realizat pentru emisiunea minunatului meu coleg, John, și sper să nu se supere că îl folosesc.