Spre sfârșitul acestei veri am avut ocazia să vizitez diverse locuri și să-mi fac o anumită părere despre ce ar trebui să dezvolt. Cum la capitotlul afaceri habar nu am ce se întâmplă m-am decis să asist la afacerile prietenilor mei câteva luni înainte să mă apuc eu să fac ceva. În primul rând că încă nu sunt convinsă de ceea ce ar trebui să fac. Iar în al doilea rând nu știu sigur dacă mă pot descurca singură.
În plus la toate aceste nedumeriri se mai adaugă și problemele pe care le am în prezent. Și culmea nu sunt doar problemele mele, ci sunt probleme ce țin de familie, iar astea mă fac nefericită. Probabil că voi reuși să fac ceva cu viața mea în acel moment când am să reușesc să trec peste toate problemele. Până atunci însă nu îmi rămâne decât să asist neputincioasă la distrugerea mea. Ceea ce este cel mai rău este exact acest moment în care simt că totul este distrus și nu mă pot trezi odată la realitate pentru a face ceva.
Aș îndrăzni să fac ceva dacă eram sigură că am curajul necesar, dar cum acesta îmi lipsește în momentele cele mai importante încerc să mă adaptez la fiecare situație în parte. Confuzia asta în care trăiesc mă face să fiu dependentă de anumite persoane, iar asta nu îmi place deloc. Nu contează ce spun alții, eu vreau doar să fac ceea ce îmi doresc și nimic mai mult. În momentul de față sunt conștientă că nu pot avea totul, dar încerc să-mi vad de treaba mea fără să-mi pese prea mult de ceilalți.
Au existat momente când nu reușeam să înțeleg mecanismele unei afaceri. Nu înțelegeam de ce trebuie să faci anumite lucruri, chiar dacă ție nu prea îți convine să faci acest lucru. La început am spus că nu pot să-mi fac o afacere în special dacă nebunia asta include și părți mai plăcute. Prietenii mi-au spus că ar trebui să mai am ceva răbdare înainte de a ajunge la o concluzie. Și dacă simt că nu pot face față deabia atunci să mă îndrept către altceva.
A mai fost o chestie frumoasă pe care mi-am amintit-o din copilărie. Și anume că dacă îmi doresc ceva cu adevărat ar trebui să lupt până reușesc să obțin acel ceva. Mi-am făcut viața asta atât de complicată încât nu sunt sigură că îmi mai doresc ceva. Ceea ce vreau este să am o perioadă mai bună și atunci să mă decid cu privire la ceea ce vreau, la ceea ce îmi doresc.
În prezent încă îmi mai ajut prietenii la afacerile lor, iar uneori îmi iau notițe la ceea ce ține de contabilitate și responsabilitate în principal. Știu că pentru a avea o afacere de succes trebuie să apelezi la o firmă contabilitate specializată pentru astfel de lucruri. Și mai știu că trebuie să invetești mai mult decîât ți-ai făcut prima dată calculul. De aceea am spus că ar trebui mai întâi să mă liniștesc și apoi să mă hotărăsc ce vreau să fac, Nu de alta, dar nu aș vrea să pierd banii și timp degeaba fără nici un fel de beneficiu.
Adaugă un comentariu